Realizat la data de

Categoría

Știri

HALE DEPOZITARE MĂRFURI VRAC ÎN PORTUL MARÍN.

Proiectare şi Consultanţă pe parcursul lucrărilor de execuţie a unor hale de depozitare mărfuri vrac solid.

Grupul GALIGRAIN încredinţează firmei COTECNO elaborarea Proiectului Tehnic şi realizarea Consultanţei pe parcursul execuţiei lucrărilor de instalare în Portul Marín a două hale (sub denumirea Depozit 15-16 şi Depozit 17) pentru depozitarea de mărfuri vrac solid.  

La proiectarea depozitelor s-a încercat obţinerea volumului cel mai mare de depozitare pe suprafaţa ocupată. În acest scop, halele au fost proiectate pornind de la o închidere perimetrală realizată cu pereţi cu înălţimea de 10 metri, cu o capacitate portantă necesară atât pentru a se putea depozita mărfuri vrac solid de-a lungul acestora, cât şi pentru a putea susţine structura acoperişului.   

Înainte de execuţia Depozitului 15-16,  a fost necesară îmbunătăţirea terenului, fiind vorba despre un rambleu portuar fără capacitatea portantă necesară. În acest scop, s-au executat în total 1.579 de piloni de mortar cu contracţie controlată (CMC) cu adâncimi între 3 şi 21 m, armaţi cu plasă, pentru a se obţine capacitatea portantă dorită.

Depozitul 15-16 dispune de o suprafaţă utilă de 5.364,50 m2, împărţită în două compartimente independente cu ajutorul unui perete intermediar cu înălţimea de 10 metri. Structura acoperişului s-a realizat cu profile din oţel format la rece şi panouri sandwich cu lucarne mari amplasate pe toată lăţimea învelitorii acoperişului, ceea ce asigură halei lumină naturală din belşug. Acoperişul este proiectat cu o înclinaţie de 28º, ceea ce echivalează cu valoarea cea mai mare a unghiului de frecare internă a mărfurilor ce urmează a fi depozitate, făcând astfel posibilă obţinerea celei mai mari capacităţi de depozitare posibilă.

Depozitul 17, cu o suprafaţă utilă de 2.059 m2, este complet diafan şi a fost realizat în baza aceloraşi criterii ca şi depozitul menţionat anterior.